Meniu
EN

Stomatologie Bucuresti

Utilitatea dușului bucal pentru igiena oro-dentară

Utilitatea dușului bucal pentru igiena oro-dentară
  • articol_control_la_6_luni.jpg
  • neo_martie_jpg_mari-11.jpg
  • Fb_neo_2016-4.jpg

Utilitatea dușului bucal pentru igiena oro-dentară

Dr. Georgeana Cogălniceanu, Neoclinique

 

Este important să ne îngrijim dinţii şi gingiile în fiecare zi.

S-a dovedit clinic faptul că doar periajul dentar corect efectuat de 2 ori pe zi nu este suficient pentru o igienizare eficientă a dinților, dar mai ales a spațiilor interdentare și a șanțului gingival.

După un periaj complet al danturii, efectuat cu o periuță manuală sau electrică există spații în care rămân resturi de mâncare și placă bacteriană neîndepărtată.

Folosirea aţei dentare în completarea periajului este potrivită, dar dacă vreţi într-adevăr ca igiena să fie şi mai riguroasă, ar trebui să luaţi în considerare folosirea unui duş bucal.

Este un mare pas înainte pentru a avea grijă de igiena dumneavoastră oro-dentară, îmbunatățind cu până la 93% sănătatea gingivală.

Dușul bucal este ideal pentru persoanele cu implanturi dentare, coroane, punți sau aparate ortodontice, pentru persoanele cu afecțiuni parodontale, dar și pentru oricine își dorește o dantură sănătoasă și un zâmbet atractiv.

Bineînţeles, duşul bucal nu va da nici un rezultat dacă nu este folosit cu regularitate, şi acest lucru este valabil pentru oricare proces de igienă orală, fie că vorbim de periajul dinţilor, curăţarea limbii sau clătirea cu apă de gură.

Chiar dacă este folosit şi o singură dată pe zi, timp de 90 de secunde, duşul bucal vă va ajuta să aveţi gingii mai curate şi mai sănătoase.

Duşul bucal funcţionează pulsând jeturi de apă cu viteză foarte mare (până la 40.000 de pulsaţii pe minut) către dinţi şi către gingii.

Jetul intermitent de apă (simplă, ozonizată sau soluție de apă de gură) dizlocă resturile alimentare din zonele inaccesibile periuței de dinți sau aţei dentare: spațiile subgingivale, interdentare, dintre brackeți, zonele acoperite de corpurile de punte sau din jurul implanturilor.

Aceasta caracteristică a dușului bucal diminuează semnificativ riscul colonizării bacteriene a acestor zone, eliminand mirosurile neplacute sau infecțiile gingivale și/sau parodontale lăsând o senzație de prospețime.

 

Cum se utilizează dușul bucal?

Folosiți dușul bucal zilnic, cel putin odată pe zi, înainte de periaj, cu apă caldută la 37 de grade sau cu soluție diluată de apă de gură conținând substanțe antibacteriene (Clorhexidină, Listerine) sau cu apă de gură cosmetică.

Atenție prima dată când folosiţi duşul bucal! Întrucât presiunea apei poate fi destul de puternică nu este indicat să îl utilizaţi la treapta cea mai înaltă de viteză.

Începeţi cu o treaptă inferioară ca să vă obişnuiţi cu senzaţia, apoi alegeţi-o pe cea mai confortabilă şi eficientă pentru dumneavoastră.

Trebuie să vă obişnuiţi cu ideea că vă pulverizaţi apă în gură.

Aplecaţi-vă deasupra chiuvetei şi lăsaţi apa să curgă din gură în timp ce vă spălaţi, sau puteţi să ţineţi gura închisă, scuipând apa în exces din când în când.

În prima săptămână de utilizare, duşul bucal poate provoca sângerări gingivale.

Nu vă speriaţi, este un proces normal, cu timpul gingia devine mai flexibilă şi nu veţi mai avea aceste probleme.

 

Ce duș bucal este recomandat?

Este recomandat un duș bucal cu capacitate mare pentru apă si cu mai multe trepte de viteză.

Waterpik sunt cei care au inventat și dezvoltat acest tip de dispozitiv încă din 1962.

Modelul Ultra (WP-100) este topul de gamă al producătorului american și asigură utilizatorului rezultate excelente în păstrarea unei igiene orale corecte. Dispozitivul Waterpik Ultra (WP- 100W) are 6 capete diferite adaptându-se nevoilor diferiților pacienți, suport pentru capete pe capac, un rezervor pentru apă cu o capacitate mare, pentru 90 de secunde, 10 trepte de viteză pentru reglarea presiunii, buton de pauză pe maner, se conectează la priză.

 

Cele 6 capete sunt:

 

    1    Vârf jet standard: de 2 ori mai eficient decât utilizarea aței dentare, este folosit pentru îmbunătățirea sănătății gingiei, curăță în profunzime spațiile dintre dinți și pe cele subgingivale. Trebuie schimbat după 6 luni. 

    2    Vârful Plaque Seeker: recomandat pentru curățarea zonelor din jurul implanturilor și a punților/coroanelor/fațetelor dentare. Cele trei mănunchiuri fine de peri ajută la eliminarea resturilor alimentare greu de îndepartat care se acumulează în jurul unor astfel de lucrari dentare. Trebuie schimbat după 3 luni. 

    3    Vârf ortodontic: s-a dovedit clinic faptul că este de 3 ori mai eficient decât ața dentară pentru îndepărtarea plăcii bacteriene greu de atins din jurul aparatelor ortodontice, și pentru îmbunătățirea sănătătii gingivale la pacienții cu tratamente ortodontice. Trebuie schimbat după 3 luni. 

    4    Vârf Pik Pocket: pentru pungi parodontale și furcații descoperite, accesează 90% dintr-o pungă parodontală de 6mm, având o acțiune extrem de blândă de curațare datorită capătului cauciucat și a proiectării jetului de apă cu presiune redusă. Trebuie schimbat după 3 luni. 

    5    Vârf periuță de dinți: combinație de periuță și jet de apă pentru o eficiență crescută a periajului, cu vârf rotunjit, periază cu blândețe zonele cu acces dificil. Trebuie schimbat după 3 luni. 

    6    Curățător pentru limbă: pentru îndepărtarea bacteriilor de pe suprafața limbii ce provoacă respirație urât mirositoare. Trebuie schimbat după 3 luni. 

CONTACT CLINICA UNIRII:

Pentru programari sau informatii suplimentare legate de preturi, locatie, servicii si medici puteti apela Clinica Unirii la numarul de telefon +40371.000.111 sau email office@neoclinique.ro  .

Pentru detalii legate de planul dumneavoastra de tratament din cadrul clinicii Unirii puteti discuta cu Key Patient Guides din Clinica Unirii:

KPG Giurca Simona: Email: simona@neoclinique.ro   Mobil: +4 0755 10 10 02

KPG Visovan Catalina: Email: catalina@neoclinique.ro Mobil: +4 0755 10 10 01

CONTACT CLINICA MILITARI:

Pentru programari sau informatii suplimentare legate de preturi, locatie, servicii si medici puteti apela Clinica Militari la numarul de telefon +40371.000.111 sau email: office@neoclinique.ro .

Pentru detalii legate de planul dumneavoastra de tratament din cadrul clinicii Militari puteti discuta cu Key Patient Guides din Clinica Militari:

KPG Ionica Vera: Email: vera@neoclinique.ro Mobil: +4 0755 10 10 03

KPG Grigore Elena: Email: elena@neoclinique.ro Mobil: +4 0755 10 10 03